Din fragedă copilărie visam să devin profesoară. Am reușit să-mi realizez dorința și după masteratul în filologie și limbi moderne, am trăit câțiva ani frumoasa meserie de profesor împreună cu elevii mei. Însă, curiozitatea îndreptată spre lumea interioară a ființei umane și a legilor lumii materiale, m-a determinat să mă reorientez spre studierea Psihologiei Cifrelor. Această știință nouă, a secolului XXI, cu o istorie de cel puțin trei milenii, a devenit “instrumentul magic” care îmi permite să construiesc un portret psihologic complex al clientului meu, având la dispoziție, ca informație, doar dată lui de naștere. Psihologia Cifrelor este știința despre disciplina minții și realizarea sufletului în lumea materială, care îmi oferă răspuns la cele mai neobișnuite întrebări. Fiecare om se naște cu matricea cifrelor sale, un fel de “instrucțiune pentru viață” pe care dacă știi să o citești devii regizorul propriei vieți.