„Adevărul este un castel cu o mie de porți. Poți intra pe oricare dintre ele, atâta timp cât le respecți pe toate celelalte”. Această învățătură din tradiția zen m-a însoțit de-a lungul diverselor experiențe, formări, cursuri, căutări și practici prin care am trecut în ultimii 20 de ani (și n-au fost puține).

Ca atare în 2016 când am descoperit prima oară Cheile Genelor am rezonat puternic cu ceea ce aduce. Am simțit că pot cuprinde mai multe porți ale Adevărului simultan. Fiind un instrument de sinteză ale cărui rădăcini sunt profund ancorate în câteva din marile tradiții ale lumii (I-Ching, taoism, Vedas și sistemul de chakras, astrologie, arborele sefirotic integral), la care se adaugă noile descoperiri legate de genomul uman și epigenetică, Cheile Genelor reprezintă o punte spre adevărul propriu și Homo Sanctus. Acesta reprezintă omul transformat, omul care și-a accesat și activat cel mai înalt potențial și îl exprimă liber în lume, contribuind atât la împlinirea proprie, cât și a celorlalți.

În ceea ce mă privește, acest instrument mi-a oferit roade frumoase atât în viața personală (ca femeie care se iubește și iubește, ca mamă în continuă descoperire, ca om care se bucură de oameni și viață), cât și în cea profesională (claritate asupra misiunii și rolurilor cele mai potrivite în diversele proiecte și contexte în care am fost implicată).

M-ar bucura să ne cunoaștem mai bine și să-ți fiu companion în această călătorie atât de unică și profund revelatoare. Iar pentru primul pas harta personalizată ți-o poți genera aici:

https://swiy.io/cheile-genelor