Frica – Emoția negativă care ne blochează

Frica este o veche emoție de când lumea. Dacă strămoșii noștri se temeau de întuneric și de tunete, astăzi temerile sunt proporționale cu vremurile în care trăim.

Ceea ce se întâmplă în corpul nostru este o reacție foarte veche, o reacție pe care o întâlnim în lumea animală exact în același mod. Animalul în momentul în care percepe ceva, are două posibilități: să fugă sau să atace. „Această reacție are o explicație științifică. Când apare o amenințare, centrul fricii în creier, numit Amygdala, trimite stimuli către glandele suprarenale, care descarcă cantități uriașe de adrenalină în corp.”

Frica este un mecanism de supravieţuire ce se poate dovedi necesar în anumite situații, însă de cele mai multe ori ea este distructivă. Practic, nu este om care să nu aibă cel puțin o frică. Cei care neagă acest lucru, refuză să accepte realitatea sau pur și simplu nu au conștientizat încă anumite temeri pe care le au. Există mai multe frici, multe dintre ele nefiind cunoscute de noi. Astfel, există frica de doctor, frica de apă, frica de singurătate, frica de spații închise, frica de foc, frica de luptă, frica de iubire, frica de înălțime, frica de cunoaștere, frica de a vorbi în public, frica de propriile gânduri, etc.

Frica acționează la nivel mental până la punctul în care se acumulează atât de multe informații greșite, încât creierul transferă toate aceste temeri imaginare pe partea emoțională. Ea se transformă astfel în anxietăți, fobii și stări depresive. Când apare temerea, individul în cauză nu se mai poate pur și simplu coordona pentru a depăși starea de pericol reală sau imaginară.

Frica acționează și fizic, modificând ritmul cardiac, prin creșterea sau scăderea bruscă a temperaturii, dar și prin apariția bâlbâielii. Multe persoane paralizează pur și simplu când se confruntă cu o frică sau altă, nemaifiind în stare să miște nici măcar un deget. Frica este localizată în zona plexului solar. Tocmai de aceea există și situații în care frică declanșează poftă de mâncare sau, dimpotrivă, respectivul își pierde dorința de a mânca.

Temerile se pot transmite și la nou-născut, dacă mama trăiește în timpul sarcinii o frică puternică sau orice gând de frică ce îi trece prin cap, îi poate transmite copilului asta, inconștient.

Important de știut este că și grijile pe care ni le facem pentru cei dragi sau pentru diverse lucruri, își pun amprenta mai devreme sau mai târziu asupra sănătății mentale, emoționale sau fizice. Până și expresia „ai grijă ce faci” este de natură să inducă în subconștient o temere care ne va afecta sănătatea.

Când se instalează frica, se manifestă un anumit stimul, fiind vorba de așa numitul hormon al stresului, cortizonul. Acesta produce adevărate ravagii în sistemul imunitar. Prin urmare, mintea lansează un program de frică, care datorită unor emoții specifice dă efectiv peste cap glandele endocrine, cu toate consecințele care decurg de aici.

Primul pas în tratarea fricii este creșterea gradului de conștientizare. Atunci este important să o înfrunți și e necesar să devii conștient de ea și să te „împrietenești” cu ea. Asta nu înseamnă să cedezi în fața fricii, ci să înveți să o depășești treptat, prin acțiuni simple. De pildă, dacă ai frică de înălțime, te duci la munte, dar vei urca doar până acolo unde te vei simți în siguranță. După o perioadă, vei relua acțiunea și vei urcă puțin mai sus, până când vei reuși să își depășești frică de înălțime.

Prin repetarea acestui exercițiu poți deveni mai curajos, astfel încât să ajungi să-ți stăpânești frica, dar poți face și exerciții de respirație. Dacă constați totuși că nu reușești să te descurci cu frica pe care o ai, atunci e bine să apelezi la un specialist. Este important ca în fața unui program psihic negativ să vii cu un program emoțional pozitiv.

De-a lungul vieții, toți oamenii se confruntă cu diverse temeri sau fobii. În timp, acele frici și temeri netratate pot duce la boli de inimă, ulcere, atacuri de panică sau depresie.

Deci fii atent la emoțiile tale negative pentru că ele îți arată că există o problema care trebuie rezolvată urgent!