Numerologia și data de naștere a omului, firmei, țării

Plecând de la data de naștere (a omului, firmei, țării etc.), cu ajutorul unor calcule numerologice ajungem să aflăm care este matrița psiho-energo-informativă.
Această matriță ne spune multe despre persoana sau entitatea în cauză a cărui profil o interpretăm. Dar structura matricei în sine ascunde în spate multe adevăruri despre viață.

Astăzi vreau să vă povestesc despre 3 vectori din această matrice. Ei poarta mai multe semnificații, dar pentru ideea ce urmează să v-o transmit este suficient să cunoaștem una singura.

În ordinea lor, de sus în jos, avem vectorul A FI (1-4-7), vectorul A FACE (2-5-8) și vectorul A AVEA (3-6-9).

După cum vedem, A FACE reprezintă puntea între A AVEA și A FI.

O problemă cu care se confruntă lumea este că se axează pe A FACE pentru A AVEA (bani, putere, siguranță, confort, afecțiune etc.) crezând că prin asta vor FI (fericiți, liniștiți, siguri, încrezători, iubitori, frumoși, armonioși etc.).

Se zice că banii nu aduc fericirea. “A fi” este independent de “a avea”. Ele sunt legate doar prin “a face”.
Gândurile (1) și emoțiile (2) noastre modelează lumea din jur. Spiritul (147) coboară în această lume (258) pentru ca prin intermediul materiei (369) să poată experimenta.
Spiritul fără un corp material nu poate experimenta complet aceasta lume, iar materia fără spirit este moartă, inertă.

Ce alegem să facem? Să ne afundăm mai mult în materie sau să ne regăsim calea către supraconștiință?

Alexandru T. Zărnoianu